Dragoste de sine sau egoism?

Vă număraţi printre persoanele cărora le este teamă că vor fi considerate egoiste dacă îşi permit să aibă sau să fie ceea ce vor? Dacă da, să vedem împreună dacă frica voastră de egoism este bine întemeiată.

Dragostea de sine se observă prin diverse comportamente: când răspundem la propriile noastre nevoi pentru a ne fi bine, ne acordăm dreptul de a fi fiinţe umane cu defectele noastre şi ne acordăm dreptul de a fi diferiţi fără să încercăm să ne schimbăm pentru a le face pe plac celorlalţi. Dragostea de sine presupune şi faptul de a şti că avem încă nişte răni nevindecate care uneori ne fac să acţionăm contrar a ceea ce doreşte inima noastră, pentru a putea apoi să mergem mai departe fără să ne simţim vinovaţi.

A fi egoist înseamnă a vrea să iei ceva care nu îţi aparţine de la altcineva, pentru a-ţi satisface propriile dorinţe şi capricii.

Să începem cu câteva exemple din domeniul lui «  a avea » pentru a verifica dacă este voba despre dragoste de sine sau despre egoism :

- Câştigaţi o sumă de bani şi nu vreţi să le daţi şi celor apropiaţi care se aşteaptă să primească ceva de la voi. Acest comportament reflecă dragostea de sine, deoarece nu luaţi nimic din ceea ce aparţine celorlalţi, ci mai degrabă alegeţi să ascultaţi ce vreţi voi să faceţi. Cel sau cea care aşteaptă să primească ceva este persoana egoistă.

- Aveţi o zi liberă şi nu aveţi chef să mergeţi să o vizitaţi pe mama dumneavoastră în vârstă, care se plictiseşte. Nu este vorba de egoism, ci mai degrabă despre dragoste de sine, deoarece timpul vostru nu aparţine mamei voastre. Dacă ea se simte nefericită pentru că voi nu mergeţi la ea, ea este cea care devine egoistă.

Acum să trecem la alte exemple, din sfera lui « a face » :

- Aveţi un talent sau o profesie precum coaforul, de exemplu, iar cei din familie se aşteaptă să le faceţi un serviciu gratuit şi atunci când vor ei. A le spune nu, nu este un semn de egoism, ci înseamnă că vă respectaţi limitele.

- Vreţi să mergeţi în vacanţă cu partenerul vostru, o săptămână sau două, fără copii (indiferent de ce vârstă au aceştia). Chiar dacă copii plâng pentru că vor să meargă şi ei cu voi, alegerea voastră de a-i lăsa cu o bonă, nu denotă egoism. Timpul sau prezenţa voastră nu le aparţine lor. Nu faceţi decât să ascultaţi o nevoie importantă pentru armonia din cuplu.

Iar acum, alte două exemple din sfera lui « a fi » :

- Sunteţi nefericită deoarece vă simţiţi abandonată de către partenerul dumneavoastră care munceşte mult. Este un semn de egoism din partea dumneavoastră să îi pretindeţi să lucreze mai puţin pentru a petrece mai mult timp cu dumneavoastră. Puteţi să îi exprimaţi această cerere şi să spuneţi ce aţi vrea, însă partenerul dumneavoastră nu este egoist dacă simte nevoiea să muncească şi nu răspunde nevoii dumneavoastră. Işi împlineşte propria sa nevoie, deci dă dovadă de dragoste de sine şi, dacă dumneavoastră depindeţi de el pentru a fi fericită, trăiţi cu frica de a nu fi iubită, nu cu dragoste de sine. A da dovadă de dragoste de sine, în această situaţie, înseamnă a accepta faptul că, dacă partenerul nu poate fi alături de dumneavoastră, puteţi găsi alte forme de a vă petrece timpul şi alte ocupaţii pentru a fi fericită.

 

- Sunteţi obosit şi sora dumneavoastră vă invită la o seara în familie. Nu prea vreţi să mergeţi, deoarece ştiţi că aveţi nevoie de odihnă nu să ieşiţi undeva. Nu îndrăzniţi să spuneţi nu, deoarece vă e teamă că veţi fi considerat egoist, deoarece veţi fi singurul membru al familiei care nu va merge la întâlnire. Dar, din nou, a nu merge acolo, nu este o dovadă de egoism, deoarece nu le răpiţi nimic celor din familie : singurul lucru pe care îl faceţi este că nu răspundeţi aşteptărilor lor

După cum aţi putut constata, dragostea de sine, înseamnă a-ţi asculta propriile tale nevoi. Să nu uitaţi că atunci când spuneţi sau faceţi ceva din teama de a fi consideraţi egoişti, nu acţionaţi din dragoste de sine.

Când acţionaţi din frică de cineva sau de ceva, trăiţi automat furie faţă de voi înşivă şi, adeseori, furia aceasta se exprimă împotriva altcuiva, lucru care vă face să trăiţi mai multe alte emoţii.

Chiar dacă vi se pare greu să acţionaţi din dragoste de sine, existând riscul să fiţi consideraţi egoişti de către ceilalţi, veţi constata toate efectele benefice atunci când acţionaţi din dragoste în loc de frică.

În plus, veţi observa că cei din jurul vostru vor fi surprinşi sau şocaţi, dezamăgiţi, la început, dar, pe măsură ce vă veţi asculta mai mult propriile nevoi, în loc să vă conformaţi nevoilor celorlalţi, cei din jurul vostru vă vor lăsa să faceţi acest lucru. Astfel putem deveni conştienţi de gradul nostru de acceptare. In plus, cei apropiaţi vă vor admira pentru că ştiţi să vă ascultaţi nevoile.

Veţi deveni un model bun pentru ei.

Acest lucru nu ne împiedică însă să dăruim şi să le facem o plăcere celorlalţi, deoarece atunci când facem acest lucru din dragoste, vom primi şi de la ceilalţi dragoste, deoarece culegem ceea ce semănăm.

Lise Bourbeau

www.ecoutetoncorps.com



blog comments powered by Disqus