Fragment din cartea Asculta, mananca si inceteaza sa te controlezi!

Legătura dintre control şi alimentaţie

În capitolul anterior am menţionat faptul că rănile noastre sunt activate încă de la naştere, de către părinţii noştri sau de către oricine altcineva care îndeplineşte rolul de părinte, pe parcursul primilor şapte ani din viaţă. Mai târziu, de fiecare dată când o rană este activată, indiferent din ce cauză, aces lucru nu este decât o repetare a ceva ce s-a întâmplat înainte, un lucru de care însă nu suntem conştienţi.

Să luăm exemplul unei fetiţe care s-a simţit respinsă încă de la naştere, de către mama ei, deoarece aceasta era dezamăgită pentru că nu a avut un băiat. Rana fetiţei s-a activat încă de la naştere şi, cel mai probabil, chiar din timpul sarcinii. După aceea, indiferent de ce face sau spune mama ei, există mari şanse ca fetiţa, adolescenta şi apoi tânăra femeie, să interpreteze greşit comportamentul mamei ei. De aceea este foarte important să ne reamintim că suferinţa noastră nu este produsă de ceea ce face o altă persoană, ci de reacţia noastră, influenţată de una dintre rănile care ne provoacă suferinţă. Acesta este motivul pentru care adeseori se întâmplă ca, chiar dacă un părinte are acelaşi comportament faţă de doi copii, aceştia îl pot percepe foarte diferit, în funcţie de rănile fiecăruia.

Influenţa comportamentului mamei

Atunci când este vorba despre alimentaţie rolul cel mai important îl are influenţa mamei sau a persoanei care a îndeplinit rolul de mamă, până la vârsta de şapte ani. De ce? Deoarece mama simbolizează mama Terra, planeta, iar tatăl simbolizează Soarele. Terra, care mai este numită mama hrănitoare, ne hrăneşte cu tot ceea ce creşte pe ea. Ne asigură alimentaţia de bază. În ordinea firească a lucrurilor, mama este de asemenea cea care ne hrăneşte interior, ne ajută să ne fie bine. În timp ce rolul tatălui este acela de a ne ajuta să ne folosim energia pentru a crea, pentru a acţiona, pentru a ne ocupa de nevoile noastre materiale. Imediat după naştere, copilul are nevoie de laptele mamei. Fatul de a vedea un nou-născut care imediat încearcă să sugă lapte este un lucru foarte natural, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul animalelor. Nou-născutul caută mamelonul mamei lui. De aceea este foarte important ca mama să îl alăpteze. Chiar dacă nu poate face acest lucru pentru o perioadă îndelungată, primele săptămâni sunt cruciale pentru începutul vieţii copilului, în ordinea firească a lucrurilor.

În cazul mamelor care nu îşi pot alăpta bebeluşul sau care refuză să facă acest lucru, atunci când este vorba despre o fetiţă, acest lucru activează o rană de respingere foarte puternică. Când bebeluşul este băiat, se activează o rană de abandon. În cartea despre răni, explic în detaliu care sunt cauzele pentru care, fiecare dintre răni este activată de un anumit părinte. Când unui copil i se activează o rană în relaţia cu unul dintre părinţii lui, acesta are aceeaşi rană, chiar dacă de obicei este inconştient de acest lucru. Copiii activează în noi tot ceea ce nu am rezolvat încă în relaţia cu părinţii noştri. Uneori se poate întâmpla ca bebeluşul să fie cel care nu poate digera laptele mamei sau care refuză să fie alăptat la sân. În acest caz este activată rana de respingere sau de abandon a mamei. În exemplul unei mame care nu îşi poate alăpta fiica, dacă aceasta se simte respinsă, este activată şi rana de respingere a mamei ei. Mama, conştient sau nu, îşi poartă pică pentru că nu vrea să îşi alăpteze fiica. Poate îi este teamă că îi face rău copilului şi că acesta nu o va iubi. Dacă însă va încerca să afle mai mult, va descoperi fără îndoială faptul că şi ea la rândul ei a trăit acelaşi lucru în relaţia cu mama ei. De îndată ce apare o emoţie oarecare, înseamnă că a fost activată o rană. Probabil, bebeluşul care refuză să fie alăptat de mama lui riscă să sufere de anorexie când va creşte. Vom reveni la acest aspect într-un capitol următor.

Prin urmare, comportamentul şi atitudinea interioară a mamei faţă de alimentaţie influenţează mult copilul. Acest comportament, în general, este înconştient pentru mamă deoarece aceasta nu îşi dă seama că se poartă astfel cu copilul pentru că el are nevoie de un astfel de comportament pentru a conştientiza propriile sale răni. De fapt, nu este deloc întâmplător felul în care părinţii se comportă cu copiii lor. Totul este deja organizat în planul de viaţă al fiecărei familii. Părinţii acţionează în funcţie de rănile lor şi în relaţie cu rănile copiilor lor, astfel încât cu toţii să se poată întrajutora pentru ca în cele din urmă să îşi vindece aceste răni.

S-a constatat deja faptul că, atunci când un bebeluş plânge şi părinţii nu ştiu ce să facă sau plânsul copilului îi deranjează, mama decide să îi dea copilului ceva să mănânce, de obicei ceva dulce. Spun “mama” deoarece, de obicei, ea este cea care are ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte alimentaţia copilului. Este adevărat că există întotdeauna excepţii de la reguli, dar în cazul cărţii de faţă voi vorbi despre regulile generale, despre ceea ce se întâmplă de obicei, în majoritatea cazurilor. Nu cu foarte mult timp în urmă, copilului i se dădea o suzetă, adeseori îmbibată cu zahăr sau miere sau o sticluţă de suc sau alt lichid dulce, fără să se ştie însă dacă bebeluşul avea într-adevăr nevoie de acest lucru. Cu timpul acest gest devine un obicei şi părinţii continuă să se comporte la fel. Când copilul plânge, se loveşte, se plictiseşte, este gălăgios, i se dă ceva de mâncat sau de băut – de preferinţă ceva dulce. Încă de când suntem foarte mici învăţăm să ne îndopăm cu orice, imediat ce trăim o emoţie sau o contrarietate, cu orice în afara lucrurilor de care avem într-adevăr nevoie. Majoritatea oamenilor au învăţat astfel să se consoleze, să îşi acorde atenţie, să îşi dea o recompensă prin ceva ce se poate mânca sau bea.

Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată când una dintre rănile tale este activată, îţi este greu să ştii dacă într-adevăr îţi este foame şi, dacă da, de ce anume are nevoie corpul tău.

În funcţie de rana care este activată în acel moment, eşti tentat să mănânci şi să bei în mod diferit.

Rana de respingere şi alimentaţia

(masca- fugarul)

Atunci când este activată rana de respingere şi aceasta te influenţează să te controlezi, este posibil să nu ai poftă de mâncare, să mesteci în gol mâncarea. Nu mai simţi nimic, nici măcar nu mai simţi faptul că corpul tău are nevoie de mâncare. Iar atunci când mănânci eşti tentat să mănânci porţii mici, fără să fii foarte conştient de ceea ce ai în farfurie sau să guşti cu adevărat mâncarea. Şi pentru că acestei răni i se asociază masca fugarului, a fugi înseamnă a nu mai fi cu adevărat prezent în ceea ce se întâmplă în lumea fizică.

Astfel, fiind mai interesat de ceea ce se întâmplă în lumea mentală decât de lucrurile legate de lumea fizică, nu poţi să te bucuri cu adevărat de ceea ce mănânci. Alimentul cel mai des folosit pentru a fugi din lumea fizică este zahărul, sub toate formele lui, uneori chiar şi alcoolul sau drogurile. De altfel, am observat că, în cazul unor astfel de persoane “fugare”, zahărul are de multe ori un efect asemănător alcoolului. Faptul de a mânca o cantitate mare de zahăr provoacă un cerc vicios în corpul tău şi poate deveni foarte nociv.

Corpul tău, mai ales glandele suprarenale vor avea mult de lucru pentru a asimila şi a elimina zahărul, copul tău devine astfel slăbit şi oboist. Iar când vei simţi că nu mai ai energie, vei mânca din nou ceva dulce, sperând că astfel îţi vei recăpăta energia pierdută. Lucru ca de altfel nu funcţionează, fiind doar un efect de scurtă durată, ce te determină să o iei mereu de la capăt. Acest tip de persoană va prefera de asemenea alimentele foarte condimentate. Este o altă modalitate de a gusta ceva şi de a găsi anumite senzaţii. Pentru că de fapt nu poate gusta cu adevărat savoarea alimentelor “fugarul” crede că, cel puţin, savurează condimentele şi aromele. Aceasta este explicaţia faptului că unii oameni reuşesc să mănânce foarte condimdentat, fără nicio reacţie.

Rana de abandon şi alimentaţia

(Masca : dependent)

Atunci când se activează rana de abandon şi te controlezi, efectul produs este exact opus. Deoarece cauţi iubirea celorlalţi, sub formă de atenţie, de afecţiune şi susţinere- neştiind cum să o obţii, compensezi acest lucru prin alimentaţie. Pentru că nu primeşti din exterior ceea ce vrei, îţi umpli nevoia prin mâncare. Poţi să ajungi să mănânci tot timpul, crezând că astfel vei umple golul din tine. Mănânci mult, nu pentru că este ceva bun sau pentru că corpul tău are nevoie de mâncare, ci pentru a da impresia că primeşti ceea ce îţi lipseşte.

Şi în ciuda faptului că te îndopi tot timpul, simţi în continuare o gaură în stomac. Ca şi cum ai fi un sac fără fund. Dar nu îţi dai seama însă că acest gol se află mai degrabă la nivelul inimii. Şi pentru că mâncarea nu poate umple această lipsă afectivă, nu îţi este niciodată de ajuns şi nu ştii când să te opreşti din mâncat. Inima este cea care are nevoie să fie umplută, cu multă dragoste de sine. Am observat de asemenea că, atunci când cineva poartă această mască a dependentului şi ia masa într-o companie plăcută, mănâncă foarte încet pentru a savura cât mai mult plăcerea. Este modalitatea sa de a controla cantitatea de atenţie de care are nevoie. O astfel de persoană este atrasă mai ales de alimente moi, care nu trebuie mestecate prea mult.

Rana de umilire şi alimentaţia

(Masca : masochist)

Când suferi de o rană de umilire, crezând că nu este demn să fii o persoană senzuală, te controlezi pentru a nu îţi acorda dreptul de a te bucura de simţurile tale. În faţa celorlalţi, te vei abţine adeseori să mănânci ceea ce îţi place cel mai mult, te vei forţa să alegi ceea ce crezi că este potrivit pentru o persoană demnă. Totuşi, la un moment dat o astfel de persoană nu mai reuşeşte să se abţină, să-şi încătuşeze simţurile. Atunci îşi pierde controlul asupra aimentaţiei şi mănâncă exagerat de mult, deoarece este ATÂT DE BUN. De altfel, plăcerea de a mânca este mai important lucru pentru această persoană. Dacă te consideri astfel atunci cu siguranţă îţi va fi foarte greu să te privezi de o mâncare savuroasă. Îţi este foarte greu să rezişti ştiind că ai nişte bunătăţuri în bucătărie. Ştii că nu îţi este foame, dar este ceva mult mai puternic decât tine. O persoană ”masochistă” se bucură fizic de mâncare, foarte rar însă şi la nivel psihologic. Bucuria ei cea mai mare este de ordin fizic. Cu cât plăcerea ei fizică este mai mare, cu atât va creşte culpabilitatea de a nu se putea abţine, în orice aspect al vieţii sale. De multe ori mănâncă pentru a se umple, pentru a nu-şi mai simţi corpul. Crede că, dacă îi este foame, îşi va simţi corpul, lucru pe care nu îl consideră deloc spiritual.

După ce a început să mănânce, îşi găseşte o mulţime de motive pentru a continua. Oricum,am luat deja un kilogram sau două, îşi spunea ea, continuând să mănânce.

Face toate acestea pentru a se justifica să fie o persoană nedemnă, ruşinoasă, pofticioasă şi gurmandă. Fiind masochisă caută să se pedepsească, să sufere. Suferă când îi este foame şi suferă la fel şi după ce a mâncat prea mult. Este genul de persoană atrasă mai ales de alimente grase, precum untul, smântâna, sosurile grele etc. Poate să mănânce astfel până când ceea ce mănâncă o dezgustă, la fel cum este dezgustată de ea însăşi.

Rana de trădare şi alimentaţia

(Masca : controlant/dominant)

În cazul în care există rana de trădare, deoarece vrei să controlezi ceea ce se întâmplă în exterior şi nu ai încredere în ceilalţi, reproduci acelaşi model de comportament şi în ceea ce priveşte alimentaţia. Eşti genul de persoană care vrea tot timpul să adauge ceva în mâncarea preparată de alţii, sare, piper, condimente, zahăr etc. Am văzut de nenumărate ori persoane care se grăbesc să adauge sare sau piper în alimente, fără ca măcar să le guste înainte! Îmi amintesc de un cuplu, pe care l-am observat la o masă vecină, într-un restaurant. Domnul a primit o farfurie cu mâncare şi, continuând să vorbească cu partenera lui, a luat solniţa şi a început să presare sare peste mâncare. Devenind curioasă, am observat de câte ori a făcut acest lucru. De optsprezece ori! Îl observam de aproape, spunându-mi că sigur nu îşi dădea seama de comportamentul lui şi că, oricum, nu va putea să mănânce deloc. Dar nu, din contră, a mâncat tot. Dat totuşi, mânca aşa cum mănâncă o persoană dominatoare, repede, fără să îşi acorde răgazul de a mesteca şi savura mâncarea. Rana de trădare este activată atunci când faci şi alte lucruri în timp ce mănânci, de exemplu: citeşti, discuţi afaceri, faci morală copiilor sau partenerului în timpul mesei, te uiţi la televizor etc. De aceea nu mai eşti atent la ceea ce înghiţi şi sunt şanse mari să mănânci mai mult decât ai nevoie, mai ales din cauza vitezei cu care înghiţi totul. Există chiar şi persoane care înghit bucăţi mari de mâncare dintr-o dată. În acest caz stomacul nu are timp să primească mesajul creierului, aela că este deja sătul. Controlantul este şi o persoană care muşcă din mâncare. Vrea atât de mult să îi controleze pe ceilalţi încât, atunci când este furios din cauza unor aşteptări neîndeplinite, încearcă să îşi potolească foamea muşcând. Acesta este adeseori un motiv de a mânca carne, nu pentru că ar avea nevoie, ci din necesitatea de a muşca. Poate părea că este un gurmand, deoarece mănâncă cu poftă şi îi place să guste din tot. Totuşi, în realitate rana lui este cea care reacţionează. Convins de un aşa zis confort, spune adeseori Ce bun este! Dar mâncând foarte repede, nu savurează de fapt alimentele.

Rana de nedreptate şi alimentaţia

(Masca: rigid)

Dacă se activează rana de nedreptate, vei avea acelaşi comportament, pe care îl ai de obicei şi în ceea ce priveşte alimentaţia. Vei încerca să te controlezi cât mai mult posibil. Doar o persoană care suferă de nedreptate reuşeşte să ţină un regim draconic şi să se controleze pentru a avea greutatea ideală, silueta dorită. Când masca de rigid este cea care îţi coordonează comportamentele, ajungi să controlezi cantitatea şi calitatea alimentelor pe care le mănânci. Este foarte probabil să judeci un comportament de genul ”lasă lucrurile să meargă de la sine” atât de inacceptabil încât, foarte des ajungi că spui lucruri precum :”Eu nu mănânc NICIODATĂ dulciuri sau desert. Nu MAI beau. Nu mai mănânc decât alimente sănătoase. Nu ronţăi NICIODATĂ nimic între mese.” Îţi faci un titlu de glorie din faptul de a fi capabil să te controlezi astfel încât nu îţi dai seama când spui lucruri care nu corespund realităţii. ”Rigidul” este cel care foloseşte cel mai des superlative de genul niciodată, întotdeauna, extraordinar, nemaipomenit etc.

Am o prietenă care, de fiecare dată când vine la mine la masă, repetă acelaşi lucru în momentul desertului: Sunt atât de mândră de mine, nu mai mănânc deloc desert de ceva timp. Dar astăzi aş vrea să fac o excepţie. Eşti o bucătăreasă foarte bună şi desertul acesta pare atât de delicios încât o să mă las tentată. Şi nu vă mai spun cantitatea de desert pe care o mănâncă. Sunt convinsă că nu îşi dă seama de această ”manevră” pe care o face de câţiva ani încoace şi cu atât mai puţin de cantitatea de desert pe care o înghite, de care de altfel se simte apoi vinovată. În cazul unei persoane rigide însă, aceasta se simte vinovată dar deoarece excelează în autocontrol reuşeşte destul de uşor să se convingă că nu este ceva grav, dat fiind că este o excepţie ceea ce a făcut, cu scopul de a-şi nega culpabilitatea. Acesta este motivul pentru care o astfel de persoană îşi atrage probleme fizice neaşteptate şi foarte acute, foarte dureroase: pentru a-şi atrage atenţia pe această culpabilitate pe care o ascunde. În plus, are o dificultate în a găsi cauza problemelor deoarece nu este conştientă de ce anume se simte vinovată. Durerile pe care le are sunt de fapt modul său inconştient de a se autopedepsi. În cazul în care o astfel de persoană rigidă ajunge să îşi piardă controlul asupra alimentaţiei sau a băuturii, fiind deja la limită în alte aspecte ale vieţii, va încerca pe cât posibil să trăiască singură această situaţie şi nu va îndrăzni să vorbească despre acest lucru. Când îşi pierde controlul în faţa altor persoane, culpabilitatea sa creşte foarte mult şi îşi promite să nu mai facă niciodată aşa ceva. Cu cât o persoană rigidă este mai rigidă faţă de sine însăşi şi nu îşi dă voie să simtă, cu atât va fi mai tentată să adauge mai multe condimente în mâncare. Dar, spre deosebire de genul dominatorului, rigidul gustă mai întâi mâncarea, deoarece, după gustul lui, totul trebuie să fie perfect. Apoi adaugă condimentele de care consideră că are nevoie în acel moment. Rigidului îi plac de asemenea alimentele foarte crocante şi va prefera fructele şi legumele crude şi mai dure.

Dacă ai această rană, este foarte posibil să fii o persoană care verifică cu grijă alimentele, cantităţile şi etichetele tuturor produselor. Dar oare chiar faci acest lucru pentru că ai grijă de tine, pentru că refuzi să mănânci produse cu multe substanţe chimice, de exemplu? Sau îţi este teamă că alimentele pot conţine ingrediente care îngraşă? Am văzut des persoane rigide care, atunci când îşi pierd controlul, mănâncă o cantitate mare de alimente ”care nu îngraşă”, astfel se conving că ceea ce fac nu este foarte grav. Totuşi, corpul nu este mai fericit, deoarece va avea de digerat, de asimilat şi de depozitat acel surplus undeva în organism. La fel se întâmplă şi cu zahărul care, în ciuda faptului că este natural, absorţia unei cantităţi prea mari va fi cu siguranţă dăunătoare pentru organism.

Este posibil ca, în acelaşi timp să te deranjeze dacă cei apropiaţi mănâncă în cantităţi prea mari. Deoarece tu îţi permiţi foarte rar acest lucru, va fi greu să accepţi faptul că altcineva poate să îşi permită acest lucru. Pentru a-ţi acorda dreptul să mănânci atunci când îţi este foame şi mai ales, tot ceea ce îţi place, crezi că trebuie să meriţi acest lucru. În caz contrar, îţi impui restricţii. De multe ori am văzut persoane care încep să mănânce cu poftă, cu plăcere şi deodată, fără niciun motiv aparent, îşi împing farfuria, spunând: Gata, ajunge. Trebuie să mă opresc acum. Se poate chiar observa o anumită duritate în tonul lor. Îşi pun masca rigidului şi decid că este momentul să se controleze.

Reamintesc faptul că toate aceste forme de control şi pierderea acestuia, corespunzătoare celor cinci răni, sunt o reflectare a tipului de control care se manifestă în viaţa ta psihologică. Fizicul este întotdeauna o reflectare a ceea ce se întâmplă dincolo de învelişul corporal. De aceea este inutil să te controlezi la nivel fizic, deoarece cauza controlului se dovedeşte a fi dincolo de nivelul fizic şi va continua să persiste. Este ca şi cum ai încerca să ascunzi o rană cu un pansament, fără să o îngrijeşti, sperând că astfel nu o vei mai vedea. Efectul obţinut va fi exact contrariul, rana riscă să se agraveze. Acest lucru este valabil pentru toate afecţiunile fizice care, conform medicinei, sunt cauzate de o proastă gestionare a alimentelor, prin care nu se respectă nevoile corpului. De exemplu, crizele de ficat, indigestiile, arsurile stomacale, hipoglicemia, diabetul, problemele intestinale etc. sunt afecţiuni care necesită schimbarea regimului alimentar. Aceste probleme fizice nu sunt decât expresia fiinţei tale, care vrea să îţi atragă atenţia asupra atitudinilor interioare care nu mai sunt benefice pentru tine. Dumnezeul tău interior încearcă să îţi spună, prin aceste afecţiuni, că a sosit timpul să înveţi să te iubeşti mai mult. Nu voi intra în detalii aici deoarece am consacrat o întreagă carte acestui subiect, bolilor şi afecţiunilor (Corpul tău îţi spune: iubeşte-te! Editura Ascendent, Bucureşti)

-mai multe despre cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine gasiti in cartea cu acelasi titlu pblicata la Editura Ascendent



blog comments powered by Disqus